06/04/2017

PERSONALITATEA NEVROTICA A EPOCII NOASTRE

Autor :Karen Horney
Editura Univers Enciclopedic Gold
Colectia Mica biblioteca de psihologie
An aparitie : 1996,1998 (editura IRI), 2010
Editia a III-a
Editia originala  The neurotic personality of our time, 1937
Traducerea Leonard Gavriliu
ISBN 978-606-8162-32-4
Nr pagini : 216
Format 130 x 200
Anticariat
Pretul la data postarii : 22 lei la printre carti, 38 lei pe okazii
Disponibilitate BCU


Descrierea editurii:

          Scopul care a călăuzit-o pe autoare în scrierea acestei cărţi – după cum singură declara – a fost acela de a descrie exact nevroticul care trăieşte printre noi, cu conflictele care îl macină, cu anxietăţile, cu suferinţele şi numeroasele dificultăţi pe care le are în relaţiile cu ceilalţi şi cu sine însuşi.Karen Horney ajunge la concluzia că factorii generatori de nevroze sunt îndeosebi de natură socială. Sondajele ei sociologice, precum şi cunoaşterea studiilor acelor antropologi care au cercetat comparativ diverse civilizaţii, i-au format convingerea că civilizaţia actuală, construită pe concurenţă şi pe agresivitate, constituie terenul pe care în mod fatal se dezvoltă personalităţi patologice.Cartea este adresată deopotrivă profanilor interesaţi şi acelora care prin profesia lor au de-a face cu persoane nevrotice psihiatri, asistenţi sociali, educatori, antropologi, sociologi etc.

        Karen Homey (1885-1952) s-a născut la Hamburg, în Germania şi a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru şi psihanalist a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin şi la Institutului Psihanalitic din Chicago şi Institutului Psihanalitic din New York. Împreună cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian, 

        Printre lucrările sale traduse in lb. romana:

Autoanaliza, Oscar Print 1995, Trei 2014
Directii noi in psihanaliza, Univers enciclopedic 1995, 2010
Conflictele noastre interioare, IRI 1998, Univers enciclopedic 2010
Personalitatea nevrotică a epocii noastre, IRI 1998, Univers enciclopedic 2010

Cuprins:

Sigmund Freud castrat de o femeie (preambul de dr.Leonard Gavriliu)  7
Introducere de Karen Horney  9

I.Implicatiile sociale si psihologice ale nevrozelor  13
II.Temeiuri de a vorbi de o personalitate nevrotica a epocii noastre  26
III.Anxietatea  34
IV.Anxietate si ostilitate  48
V.Structura de baza a nevrozelor  63
VI.Trebuinta nevrotica de afectiune (Ce este iubirea)    79
VII.Alte caracteristici ale trebuintei nevrotice de afectiune (Groaza de singurate. Gelozia nevrotica)  89
VIII.Cai de obtinere a afectiunii si sensibilitatea fata de respingere  103
IX.Rolul sexualitatii in trebuinta nevrotica de afectiune  113
X.In cautarea puterii, prestigiului si posesiunii  123
XI.Rivalitatea nevrotica  141
XII.Retragerea din competitie  155
XIII.Sentimentul nevrotic de vinovatie
XIV.Semnificatia suferintei nevrotice (problema masochismului)
XV.Civilizatie si nevroza

Index de nume




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu