31/05/2013

SECRETELE INTELIGENTEI COPILULUI. Cum să creşti un copil isteţ şi fericit de la zero la cinci ani



Autor : John Medina                
Editura Globo
Colectia
An aparitie :2013
Editia a       
Editia originala
Traducerea Diana Morăraşu
ISBN  978-606-93323-0-6
Nr pagini :288
Format 160 x 235
Pret : 34,90 lei la Editura,34 lei la eusunt, 34,90 lei la cartifrumoase

Descrierea editurii:
   Dr. JOHN J. MEDINA, biolog molecular specializat în cercetarea genelor implicate în dezvoltarea creierului uman şi genetica tulburărilor psihice, este profesor asociat la Universitatea din Washington, Şcoala de Medicină, în cadrul Departamentului de Bioinginerie, precum şi la Universitatea Pacific din Seattle, unde conduce Centrul de Cercetare Aplicată a Creierului. De asemenea, este si director fondator al Institutului de Cercetare Talaris, cu sediul în Seattle, centru axat pe cercetarea modului în care sugarii codifică şi procesează în mod cognitiv informaţiile, la nivel celular şi molecular.
   Cercetătorul american construieşte o punte între ceea ce ştiu oamenii de ştiinţă şi practica parentală de zi cu zi într-o manieră accesibilă, plină de umor, care transformă o carte ştiinţifică într-un roman pasionant despre călătoria pe care creierul copilului vostru va trebui să o facă până ce îşi va atinge ultima treaptă de actualizare a propriului potenţial.
   • Care este cel mai important lucru pe care îl puteţi face în timpul sarcinii?
   • Cât timp e bine să stea copilul dumneavoastră în faţa televizorului?
   • Care este cel mai bun mod de a gestiona izbucnirile bruşte de mânie ale copiilor?
   • De ce bărbaţii ar trebui să aloce mai mult timp treburilor casnice?
   • Este sau nu bătaia ruptă din rai?
   • Care este cel mai bun factor predictiv al performanţei academice a bebeluşului tău?
   Omul de ştiinţă John Medina ştie răspunsurile la toate aceste întrebări şi la multe altele, aşadar, respiraţi adânc şi pătrundeţi în universul fascinant al creierului copilului dumneavoastră. Un pas mic, pe care orice părinte ar trebui să-l facă pentru a-i asigura bebeluşului un destin fericit.
Cuprins:

Introducere ... 11
Parenting-ul se referă la dezvoltarea creierului • Importanţa de a fi selectiv cu privire la ştiinţă • De ce mai avem nevoie de părinţi? • Cinci întrebări de care nu poţi scăpa

Sarcina ... 31
Patru lucruri care îmbunătăţesc dezvoltarea creierului unui copil • Dispozitivele electronice: uită de ele • Greţurile de dimineaţă sunt un lucru bun? • Când bebeluşul tău îţi poate auzi vocea, îţi poate simţi atingerea • Efectele stresului sever la mamă şi la bebeluş

Relaţia ... 65
Sare în sus de bucurie? Da, dar... • Ce se întâmplă cu căsnicia în perioada tranziţiei la statutul de părinte • Patru motive foarte puternice pentru care merită să lupţi • Băieţi, scoateţi aspiratorul • Doi paşi într-o relaţie care pot fi benefici pentru bebeluş

Copilul isteţ: seminţele ... 95
8000 de neuroni pe secundă! • Ce e mai bun decât IQ-ul • Creierul nu poate învăţa decât dacă se simte în siguranţă? • Ce înseamnă "isteţ"? • Şapte tipuri de inteligenţă • Fiecare creier este conectat în mod diferit

Copilul isteţ: solul ... 125
Cea mai bună cameră de joacă • Dacă vorbeşti cu copilul tău, îi îmbunătăţeşti IQ-ul • Cum să măreşti scorul cognitiv cu 50% • Televizorul înainte de vârsta de 2 ani • Cum poţi răni prin hiper-parenting

Copilul fericit: seminţele ... 161
Fericirea poate fi genetică? • În ce regiune a creierului apar emoţiile • Neuronii oglindă magici • Emoţiile şi logica nu sunt chiar atât de separate precum crezi

Copilul fericit: solul ... 189
Secretul fericirii • Utilizarea empatiei pentru a calma un copil nervos • Singurul stil de parenting care funcţionează

Copilul moral ... 217
Copiii se nasc morali? • Scăunelul cu trei picioare al disciplinei • Copiii mint foarte mult (la fiecare două ore, la vârsta de 4 ani) • Explică-i regulile tale

Concluzii ... 247
Sfaturi practice ... 255
Mulţumiri ... 272
Index ... 274

MINTEA. Scurtă introducere în filosofia minţii



Autor :                 
Editura Herald
Colectia Mathesis
An aparitie :2013
Traducerea Justina Cojocaru
ISBN 978-973-111-383-8 
Nr pagini :336
Format 130 x 200
Pret : 29 lei la Editura, 29,93 lei la elefant ,33 lei la eusunt




Descrierea editurii:
Multe dintre intrebarile filosofice din toate timpurile au avut in centrul lor natura mintii. In istoria filosofiei au fost formulate multe ipoteze si chiar teorii despre modul in care percepem lucrurile, relatia dintre minte si corp, ce ne face constienti, ce sunt ideile si cum de stim cine suntem. Aceasta lucrare vorbeste despre toate acestea si ceva mai mult. John Searle, profesor de filosofie la Universitatea Californiei, construieste o filosofie a mintii intr-o maniera lucida si patrunzatoare pe ruinele acestor teorii, pe care initial le introduce cititorului si le explica, iar apoi le arunca in aer. Searle are convingerea ca ideile lui Descartes si dualismul au dus pe un drum gresit felul in care gandim si astazi despre minte. El discuta principiul cauzalitatii al lui Hume, apoi analizeaza, fara a abandona spiritul critic, teorii moniste si materialiste, expunandu-le limitele in intelegere si incapacitatea de a se adecva la realitate. Isi construieste propria teorie pas cu pas, regandind intr-un mod foarte original si provocator fiecare aspect al mintii - experienta senzoriala, constiinta, liber arbitru, cauzalitate, inconstient, identitatea de sine etc. - si oferind exemple din psihologie si neurologie. Pe alocuri stilul cartii nu e lipsit de umor, dar meritul sau cel mai mare este ca reuseste sa dezvaluie mintii cititorului o perspectiva cu totul noua, sa il educe intr-un stil de gandire ce va influenta modul in care va percepe de acum inainte orice aspect al realitatii. De la micile frustrari provocate de modul abrupt in care Searle ne contrazice uneori propriile convingeri despre minte si dualism, la satisfactia descoperirii unei noi intelegeri - mai profunde, mai stabile - a realitatii propriei noastre existente, cititorul pasionat de filosofie, si nu numai, descopera in acest text o lectura provocatoare si originala.
Gabriela Deniz
 
Cuprins:
Cuvânt înainte ... 5
Mulţumiri ... 14

Introducere: De ce am scris această carte ... 15

1. Douăsprezece probleme pe care le tratează filosofia minţii ... 22
2. Orientarea spre materialism ... 56
3. Argumente contra materialismului ... 98
4. Conştiinţa Partea I: Conştiinţa şi problema minte-corp ... 122
5. Conştiinţa Partea a II-a: Structura conştiinţei şi neurobiologia ... 147
6. Intenţionalitate ... 173
7. Cauzare mentală ... 207
8. Liberul arbitru ... 228
9. Inconştientul şi explicaţia comportamentului ... 248
10. Percepţia ... 269
11. Sinele ... 287

Epilog: Filosofia şi perspectiva ştiinţifică asupra lumii ... 309

Note ... 313
Bibliografie ... 320
Index ... 328

CONSULTANTA ORGANIZATIONALA. O abordare Gestalt



Autor :  Edwin C. Nevis               
Editura Gestalt Books
An aparitie :2012

Traducerea Cristian Fulas
ISBN  978-606-93316-0-6
Nr pagini :342
Format 130 x 200
Pret : 43,16 lei la divin,49 lei la carturaresti ,44,10 lei la librarie.net




Descriere :
În acest text clasic, deschizătorul de drumuri al consultanţei organizaţionale, Edwin C. Nevis, prezintă o abordare a domeniului care se bazează pe teoria Gestalt. Nevis îşi pune faimoasa viziune, claritatea conceptuală şi deceniile de experienţă în joc pentru a acoperi întregul spectru de preocupări cu care consultanţii organizaţionali se confruntă în diverse medii.

"Autorul lucrarii, Edwin C. Nevis, promotor al consultantei organizationale, prezinta o abordare a domeniului care se bazeaza pe teoria Gestalt. Viziunea, claritatea conceptuala si deceniile de experienta ii permit lui Nevis sa acopere intregul spectru de preocupari cu care consultantii organizationali se confrunta in diverse medii.
Pornind de la dezvoltarea abordarii Gestalt si de la modelul „ciclului experientei”, Nevis urmareste implicatiile teoriei Gestalt in domenii ca evaluarea organizationala, modurile de influenta in organizatii, abordarea rezistentei, dezvoltarea relatiilor, lucrul la granita si problematica prezentei consultantului.
Cadrul conceptual oferit in aceasta carte deschizatoare de drumuri pune la dispozitia consultantilor un instrument puternic pentru intelegerea si influentarea comportamentului organizatiilor, invitand in acelasi timp la implicarea activa in dezvoltarea stilului unic al fiecarui consultant.
Edwin C. Nevis a practicat in domeniul consultaniei organizationale peste 40 de ani. Pe parcursul acestei perioade a pus bazele si a fost presedintele Gestalt International Study Center (GISC) din Wellfleet, a fost timp de treisprezece ani presedinte al Gestalt Institute of Cleveland, a creat Gestalt Press, a scris numeroase articole si 4 carti, a fost co-fondator al Gestalt Review si a petrecut 17 ani la Sloan School of Management."


Edwin C. Nevis, Phd, a practicat in domeniul consultaniei organizationale peste 40 de ani. Pe parcursul acestei perioade a pus bazele sŸi a fost presŸedintele Gestalt International Study Center (GISC) din Wellfleet, MA, a fost timp de treisprezece ani presŸedinte al gestalt Institute of Cleveland, a creat Gestalt Press, a scris numeroase articole sŸi 4 caƒrti, a fost co-fondator al Gestalt Review si a petrecut 17 ani la Sloan School of Management, MIT. In acest text clasic, deschizatorul de drumuri al consultantei organizationale Edwin C. Nevis prezintaƒ o abordare a domeniului care se bazeaza pe teoria Gestalt. Nevis isŸi pune faimoasa viziune, claritatea conceptualaƒ sŸi deceniile de experienta in joc pentru a acoperi intregul spectru de preocupaƒri cu care consultantii organizationali se confruntaƒ in diverse medii.   Pornind de la dezvoltarea abordaƒrii Gestalt  si de la modelul "ciclului experientei"€, Nevis urmaresŸte implicatiile teoriei Gestalt in domenii ca evaluarea organizationala, modurile de influentaƒ in organizatii, abordarea rezistentei, dezvoltarea relatiilor, lucrul la granitaƒ sŸi problematica prezentei consultantului.   Cadrul conceptual oferit in aceastaƒ carte deschizaƒtoare de drumuri pune la dispozitia consultantilor un instrument puternic pentru intelegerea sŸi influentarea comportamentului organizatiilor, invitand in acelasi timp la implicarea activaƒ in dezvoltarea stilului unic al fiecaƒrui consultant.
Cuprins:


Prefaţă ... 10

Capitolul 1: Dezvoltarea şi aplicarea Modelului Gestalt figură-bază ... 16
   Studii incipiente de percepţie vizuală ... 20
   Formarea figurii ... 23
   Legea Pragnanz ... 27
   Extindere în domeniul motivaţiei şi acţiunii ... 29
   Aplicare la dezvoltarea personală ... 36
   Aplicare la sisteme mai extinse ... 39
   Sumar ... 41
   Bibliografie ... 43

Capitolul 2: Ciclul Gestalt al experienţei ca principiu călăuzitor ... 48
   Conştientizarea ... 48
   Energia ... 51
   Acţiune şi contact ... 55
   Rezolvare şi închidere ... 58
   Ciclul interactiv Gestalt ... 59
   Aplicare la consultanţa organizaţională ... 74
   O concepţie fenomenologică asupra datelor ... 78
   Perfecţionarea unităţilor de lucru ... 81
   Bibliografie ... 85

Capitolul 3: Un model Gestalt de intervenţie organizaţională ... 86
   Intervenţia ca modificare a graniţei ... 89
   Modelul Gestalt pentru intervenţie ... 94
   Intervenţia ca mod de a oferi o prezenţă ... 95
   Abordarea rezistenţei în Gestalt ... 105
   Implicaţii ... 116
   Bibliografie ... 118

Capitolul 4: Despre prezenţă: Consultantul ca model de învăţare ... 120
   Prezenţa în predare ... 131
   Stilul ca element al prezenţei ... 133
   Prezenţa în cadrul Gestalt ... 136
   Potrivirea ... 141
   A fi explicit versus a fi misterios ... 143
   Concluzie ... 146
   Bibliografie ... 148

Capitolul 5: Abilităţile dezirabile ale unui intervenient competent ... 150
   Abilităţi legate de împărtăşirea experienţei de către consultant ... 160
   Abilităţi legate de sporirea contactului ... 166
   Abilităţi legate de închiderea şi completarea unităţilor de lucru ... 169
   Abilităţi legate de înţelegerea consultanţei ca artă ... 172
   Dezvoltarea şi utilizarea abilităţilor ... 173
   Bibliografie ... 177

Capitolul 6: Procesul de conştientizare Gestalt în evaluarea organizaţională ... 180
   Diagnosticul ca formare a ipotezei ... 183
   Procesul Gestalt de conştientizare ... 188
   Integrarea celor două modele ... 198
   Implicaţii ... 205
   Bibliografie ... 207

Capitolul 7: Moduri de influenţă evocative şi provocative pentru implementarea schimbării ... 210
   Două moduri de influenţă ... 213
   Implicaţii ... 231
   Bibliografie ... 235

Capitolul 8: Despre semnificaţia rezistenţei în cadru organizaţional ... 236
   Procesul conştientizării şi rezistenţa ... 244
   Cum abordăm rezistenţa? ... 249
   Implicaţii ... 261
   Bibliografie ... 262

Capitolul 9: Dezvoltarea relaţiilor cu clienţii: Consultanţa organizaţională în contrast cu psihoterapia ... 264
   Diferenţe între consultanţă şi psihoterapie ... 269
   Implicaţii ... 279
   Cazuri edificatoare ... 285
   Concluzie ... 295

Capitolul 10: Marginalizare, autonomie şi afiliere: un echilibru precar ... 296
   Marginalitatea şi consultanţa la graniţă ... 297
   Dilemele rolurilor de graniţă ... 300
   Marginalitatea şi stresul consultantului ... 311
   Abordarea marginalităţii ... 312
   Echilibrarea nevoilor de autonomie şi afiliere ...   315
   Implicaţii ... 322
   Bibliografie ... 324

Epilog: Să învăţăm să depăşim regretul ... 326
Siguranţa: inamicul regretului ... 328
Problema provocării ca atac ... 332
Implicaţii ... 336
Concluzie ... 339
Bibliografie ... 342